Arhivele jurnalului

Un sling dedicat sportivilor: Kata Tri Light 312

Slingul, ca si design de geanta foto, a fost gandit pentru fotografii foarte activi, pentru cei care imbina fotografia cu sporturi sau activitati ce implica foarte multa miscare. Slingul permite un acces foarte rapid la echipamentul foto, fara a fi nevoie sa fie dat jos, aspecte foarte importante pentru cei nu vor sa renunte la aparatul foto atunci cand merg cu bicicleta, role, la ski sau intr-o scurta iesire cu prietenii la munte.

De altfel rapiditatea cu care se ajunge la echipamentul foto si comoditatea in purtare si folosire sunt si principalele motive pentru care slingul este ales de fotografi.

Unul din modelele cele mai populare, datorita echilibrarii protectiei cu greutatea slingului, dar si dimensiunilor care sunt ideale pentru un echipament foto de baza, format din aparat foto, unul sau doua obiective, sau blitz si accesorii, este slingul Kata Tri-Light LT-312.

Acesta este un sling cu design deosebit,  functional, usor si protectiv, conceput pentru aparatul foto cu un obiectiv standard atasat, plus inca un obiectiv sau un blitz si alte accesorii. Compartimentul central are doi pereti despartitori detasabili, care se pot pozitiona, prin prindere cu velcro, in functie de echipament,  ceea ce permite aranjarea aparatului si accesoriilor cat mai bine. Deoarece slingul este gandit pentru fotografii care au nevoie de rapiditate atunci cand fotografiaza, aparatul foto este asezat intr-o pozitie care permite scoaterea lui foarte usoara. In restul spatiului, datorita peretilor despartitori, se pot organiza in siguranta obiectivele suplimentare sau blitzul. In exterior se mai gaseste un buzunar pe cureaua de umar si este destinat telefonului mobil.

Un alt avantaj al slingului este versatilitatea acestuia in ceea ce priveste modul in care poate fi purtat. Astfel el poate fi tinut fie in spate, atunci cand nu fotografiati sau cand desfasurati o activitate in care aveti nevoie de mobilitate, fie in fata, atunci cand aveti nevoie de aparatul foto. Trecerea din spate in fata si invers se realizeaza foarte usor, slingul alunecand pe langa corp. In plus, pentru momentele cand este tinut pe spate, pentru a creste siguranta in timpul activitatilor care implica miscare, precum practicarea diferitelor sporturi, slingul mai este prevazut cu o curea care se prinde pe langa corp, stabilizandu-l.

El poate fi purtat fara probleme si de stangaci, accesul la echipament realizandu-se la fel de rapid si usor din ambele parti.

Asemenea tuturor produselor ce poarta marca Kata, slingul Tri-Light LT-312 beneficiaza de inovatiile patentate Kata care permit purtarea echipamentului fotografic cat mai usor si confortabil posibil. Slingul este prevazut cu husa de ploaie, care permite apararea de ploile torentiale sau cele de lunga durata. In ceea ce priveste protectia la stropiri accidentale sau la ploi scurte, acesta este protejat de materialul din care este facut slingul, acesta fiind impermeabil.  Tot legat de protectie, dar de data aceasta impotriva socurilor, slingul este prevazut cu structura TST RIB in zonele care sunt predispuse la lovituri, precum zona frontala.

In plus, prin intermediul sistemului EPH, o combinatie de curele care permite unirea gentilor si rucsacilor foto intre ele, slingul poate fi combinat cu alte genti Kata, oferind astfel mai mult spatiu pentru echipamentul fotografic personal.

Slingul Tri-Light LT-312 a fost ales pentru a fi oferit drept premiu in cadrul concursului Foto Bike Fest, recompensand cea mai buna fotografie avand ca tema Copiii la Comana Bike Fest. Alegerea a fost simpla, datorita faptului ca acest model este creat special pentru fotografii care imbina pasiunea pentru sport cu cea pentru fotografie.

This slideshow requires JavaScript.

Kata, o fotografa adolescenta

Cand auzi cuvantul ”fotograf” te gandesti automat la un barbat in floarea varstei, destul de puternic incat sa poata purta un rucsac plic cu echipament o zi intreaga. Dar ce alegi daca tu esti o adolescenta pasionata de fotografie, care acum descopera jocul cu lumina si doresti sa ai zi de zi aparatul foto alaturi, fara a renunta la stilul personal atat de important tie? In plus, pentru aparatul si obiectivul entry-level pe care le detii nu ai nevoie de un rucsac sau o geanta mare, care sa te incomodeze.

Special pentru voi, Kata a creat o noua linie de genti, Light Pic, care permit utilizarea lor in fiecare zi, atat pentru a pastra lucrurile personale cat si, atunci cand este nevoie, echipamentul foto. Acest lucru a fost realizat prin crearea unui compartiment special foto, care poate fi scos din geanta, atunci cand nu este necesar.

Acest compartiment poate adaposti un aparat foto DSLR entry-level, cu un obiectiv standard atasat, existand loc si pentru un al doilea obiectiv sau un blitz. Peretele despartitor din interiorul compartimentului foto este si el detasabil ceea ce permite pozitionarea lui, prin intermediului benzilor velcro, in functie de dimensiunile echipamentului.

Vorbind de libertatea oferita de compartimentul foto, acesta poate fi amplasat in oricare parte din interiorul gentii, in functie de cum va este mai comod, iar pentru securizarea lui si impiedicarea miscarii libere prin geanta, acesta se prinde cu o clapeta speciala cu velcro. Fermoarul dublu al acestui compartiment foto permite deschiderea usoara, indiferent de partea pe care este amplasat.

Interiorul gentii este foarte spatios, fiind gandit ca un compartiment principal, cu foarte multe buzunare laterale interioare, pentru depozitarea diferitelor obiecte personale. Geanta are doua buzunare exterioare, in lateral, care permit pastrarea lucrurilor de care este nevoie mai des, precum chei, telefon, acte sau portofel, acestea fiind in siguranta deoarece buzunarele sunt inchise cu fermoar. De asemenea, in partea din spate mai este un buzunar, inchis la randul sau cu fermoar, care permite depozitarea obiectelor plate, precum carti sau documente.

Vorbind de interior, materialul care captuseste geanta si care imbraca compartimentul foto, pastreaza culoarea galbena, caracteristica Kata, care face mai usoara observarea chiar si a celor mai mici obiecte, culoare care este imbogatita la aceste genti cu cerculete si buline albe, ce dau un aer vesel si tineresc intregii linii.

Acest aer tineresc este accentuat si la exterior, prin detalii inedite, care atrag privirile, avand un impact vizual deosebit. Designerii Kata au transformat catarama care permite reglarea lungimii curelei de umar intr-o adevarata declaratie de stil. Astfel, cureaua se blocheaza sau deblocheaza printr-o catarama, mare, rotunda, de metal, ce poarta spirala Kata si care se invarte pentru inchidere si deschidere.

Un alt avantaj al posibilitatii de reglare a curelei gentii este faptul ca ofera mai multe moduri de purtare, fie pe un umar, fie peste umar, pentru un confort si o siguranta mai mare, sau ca si poseta, prin scurtarea curelei.

Vorbind de avantaje, aceasta noua geanta Kata pastreaza caracteristicile apreciate si la restul produselor, precum fermoarul de deschidere amplasat in partea superioara, care permite un acces foarte rapid la echipamentul foto si la interiorul gentii, banda TST care protejeaza partea frontala, aceasta zona fiind cea mai expusa lovirilor, materialul impermeabil si rezistent la uzura Ripstop sau spuma perforata Aeriform din care sunt realizati peretii interiori si cei despartitori care reduc greutatea gentii, pastrand protectia  la un nivel ridicat.

Acest nou model de geanta, apartinand colectiei D-Light, este disponibila in trei dimensiuni, Light Pic 20 DL, Light Pic 40 DL si Light Pic 60 DL, pentru a permite alegerea marimii potrivite pentru fiecare in parte.

This slideshow requires JavaScript.

Manfrotto 7322CY carbon, trepiedul foto dedicat fotografilor care calatoresc mult

Majoritatea fotografiilor pasionati de calatorii, tin cont atunci cand isi aleg un trepied foto, pe langa caracteristicile de stabilitate si durabilitate in timp, si de greutatea acestuia, incercand sa gaseasca un trepied cu o greutate cat mai redusa. Deoarece materialul din care sunt realizate picioarele trepiedului este principalul element care reduce greutatea generala a acestuia, trepiedele din carbon sunt preferatele fotografilor experimentati.

In acest sens, Manfrotto ofera in acest segment, modelul Manfrotto 7322CY , cu cap bila, inclus. Acest model este destinat camerelor foto DSLR entry/middle level cu obiective de maxim 200-300mm. Pornind de la ideea ca acest trepied va fi utilizat in cea mai mare parte de fotografi pasionati de calatorie, care au nevoie de o foarte mare flexibilitate si rapiditate in montare, acesta este conceput pentru a fi foarte usor de folosit. Tot din acest motiv s-a ales, pentru completarea kitului, capul bila 484RC2, un model cunoscut ca fiind foarte versatil, dar si de incredere, datorita placutei de prindere a aparatului foto quick release cu sistem secundar de siguranta, care previne caderea accidentala a echipamentului foto.

Realizarea trepiedului din carbon pentru a reduce din greutate si alegerea utilizarii picioarelor in 4 sectiuni, pentru a face trepiedul cat mai compact si astfel mai usor de depozitat in rucsac sau geanta, sunt motivele care recomanda acest kit fotografilor care calatoriesc foarte mult.

This slideshow requires JavaScript.

Manfrotto lanseaza rucsacul foto Veloce III

Manfrotto a lansat un nou model de rucsac foto – Veloce III, in colectia Stile, dedicat  cu precadere fotografului urban.

Rucsacul este recomandat pentru gazduirea in siguranta a unui DSLR cu obiectiv 16-35 mm atasat, plus 1-2 obiective aditionale, accesorii si laptop sau iPad de 13 inch.

Rucsacul combina cu succes viata cotidiana cu era digitala, oferind fotografului o camuflare perfecta in cazul in care nu doreste sa arate ca transporta echipament foto.
Acest lucru este posibil pe de-o parte datorita faptului ca rucsacul are un design urban si pe de alta parte, ofera un spatiu creat special in interior, pentru trepied.
In plus, faptul ca nu are buzunare pe exterior, iar modalitatea de deschidere a rucsacului este printr-un capac inchis cu un fermoar aflat in partea dinspre spate, ofera o mare protectie fata de intrusi, in zonele aglomerate.

Modelul este unisex iar materialul, impermeabil.

Este disponibil in doua culori: negru si bungee cord.

Pretul extrem de accesibil il plaseaza intr-o gama atractiva pentru orice tip de utilizator.

Este deja disponibil pentru vanzare in Romania.

Mai multe detalii despre acest produs, articole, prezentare video, disponibilitate si pret se gasesc la: http://www.photosetup.ro/genti-si-rucsacuri-foto-kata/rucsacuri-pentru-aparate-foto-dslr/Manfrotto-rucsac-foto-veloce-III-bungee-cord

Veloce V Backpack Bungee Cord (MB SB390-5BC) from Manfrotto Imagine More on Vimeo.

Cum sa calculezi numarul de imagini necesare in realizarea unei panorame

Capetele Manfrotto 303N/303SPH sunt instrumente excelente pentru realizarea fotografiilor panoramice datorita rasterului precis, cu 10 trepte la nivel orizontal: 90/60/45/36/30/24/20/15/10/5°.

Acest raster foarte bine partitionat permite fotografului sa realizeze fotografii panoramice cu o gama larga de obiective, de la wide la tele. Atunci cand se calculeaza panoramele de rezolutie mare sau medie, este deosebit de greu sa se estimeze rasterul corect ce trebuie utilizat la capul panoramic Manfrotto 303N/303SPH pentru a garanta o suprapunere suficienta intre imaginile alaturate. O suprapunere suficienta este o conditie esentiala pentru a obtine panorame uniforme cu ajutorul softului de imbinare a imaginilor.

In ultimul an, Josef Ehrler, de la Scoala de Excelenta Manfrotto, a dezvoltat un program pe calculator, conceput sa ia in calcul marimea treptelor la capul pentru fotografia panoramica Manfrotto. Programul este impartit in trei miniprograme independente.

Calculatorul pentru panorame MultRow

Acest program calculeaza parametrii pentru capul panoramic Manfrotto 303N/303SPH, cu un numar constant de randuri pe orizontala si coloane pe verticala. Acest tip de imagini pot fi publicate, de exemplu, ca un flash cu zoom de mare rezolutie pe un site sau tiparit ca un poster de inalta calitate.

Calculatorul pentru panorame sferice

Acest program calculeaza parametrii pentru capul panoramic Manfrotto 303N/303SPH necesari in realizarea unei panorame sferice 360°x180°. Programul ofera un mod special de optimizare sau reducere a numarului de imagini pe randurile care se apropie de polii Nadir (imaginea pamantului) si Zenith (imaginea cerului).

Calculatorul pentru bracketing

Acest program ajuta fotograful in realizarea imaginilor DRI (Dynamic Range Increase) si HDRI (High Dynamic Range Imaging). Aceste modalitati de realizare a imaginilor compenseaza limitarea senzorilor aparatelor digitale comparativ cu cele pe film sau cu ochiul uman. Pentru a creste profunzimea dinamica, mai multe imagini sunt realizate din aceeasi pozitie a camerei. In acest caz, deschiderea diafragmei ramane neschimbata la toate fotografiile realizate in aceasta serie. Totusi, trebuie schimbata viteza de declansare pentru fiecare imagine. Programul afiseaza vitezele obturatorului.

Ce trebuie sa faci pentru a pregati programul?

Pentru ambele tipuri de fotografii panoramice, MultiRow si sferica, parametrii aparatului nu se modifica, ei putand fi selectionati din data de baze a programului. Daca modelul camerei nu se regaseste in baza de date, el poate fi usor adaugat de catre proprietar.

Odata ales tipul camerei, trebuie setati parametrii panoramei.

Pentru o panorama MultiRow acestia sunt:
- campul vizual orizontal si vertical (Horizontal and Vertical Field of View (FoV)) in grade [°]
- suprapunerea orizontala si verticala (Horizontal and Vertical Overlap) in procente [%]
- lungimea focal a obiectivului in milimetri [mm]

Pentru panoramele sferice, parametrii sunt:

- suprapunerea orizontala si verticala in procente [%]
- lungimea focal a obiectivului in milimetri [mm]
Campul vizual orizontal si vertical la o panorama sferica este fix, la va 360×180° si nu ar trebuii modificat in calculator.

Dupa aceste setari, toti parametrii specifici Manfrotto, precum valoarea treptelor orizontale si a ridicari fiecarui rand, sunt gata pentru a fi aplicati pe capul panoramic.

O detaliere a acestui program poate fi vazuta pe site-ul autorului programului, Josef Ehrler, www.panorama-factory.ch, de unde se si poate descarca intreaga documentatie si un scurt ghid de utilizare al programului de calcul.

Manfrotto 303SPH

Manfrotto 303SPH este modelul pentru care a fost realizat acest program de calculare a numarului de imagini necesar realizarii unei panorame. Acesta este un cap pentru realizarea fotografiilor panoramice, sferice si tururilor virtuale sau prezentarii obiectelor in 3D. Acesta este compus din doua placute culisante pentru a plasa camera peste axul de rotatie panoramic si inca o placuta culisanta care se roteste in jurul axului cu inclinare fata/spate. In acest mod camera poate fi rotita atat in plan orizontal cat si vertical in jurul punctului nodal, pentru realizarea de secvente foto pe mai multe randuri.

Prin utilizarea capului 303 SPH, controlul se face estrem de usor si rapid, iar fotografiile rezultate cor fi mult mai usor de prelucrat de softurile specializate, rezultand astfel un mediu virtual perfect, cu foarte putin efort si postprocesare.

Toate placutele si sisteme de ghidare sunt foarte bine marcate, cu o maxima precizie, pentru a permite repozitionarea camerei, dupa identificarea punctului nodal. Bratul basculant poate fi rabatat la orizontal, pentru a reduce spatiul ocupat la transport, dar si pentru a proteja mecanismul, placutelor culisante.

Fotografiile panoramice prezentate mai sus sunt realizate de catre fotograful Daniel Baltat cu capul Manfrotto 303 SPH.